Scriu rar. Obosesc repede. Trec prin multe.
Am din ce in ce mai putin timp. Devin din ce in ce mai ametita. Tai zilele din
calendar una cate una, sper sa treaca la o clipire din gene, dar, din pacate,
pot sa flutur din ochi pana imi lacrimeaza, pentru ca nu pot grabi unele
momente. Pe altele ma chinui sa le pastrez: intr-o cutie, intr-o poza, intr-o
floare uscata si bine ascunsa, in gandurile mele. Cele mai multe imi scapa
printre degete si printre griji, asa ca raman cu ce pot…
Din fericire, pentru perioadele de genul
prin care trecem cu totii exista leacuri. Se numesc recompense. Cadouri,
aprecieri, hrana pentru orgoliu, mangaieri pentru ochi, urechi si suflet. Ele
sunt ziua de maine a noptilor pe care le pierdem lucrand, gura de aer a
clipelor in care ni se taie respiratie de emotie, linistea de dupa furtuna,
rasaritul dupa o noapte lunga. Si Doamne, cat de bine este uneori sa te
trezesti, sa ridici privirea si sa mai poti vedea si soarele…
0 comentarii :
Trimiteți un comentariu