Da! Da?

Eu nu inteleg de ce fetele se marita atat de repede. Ma refer la fetele de varsta mea, mai mari ca mine cu un an, maxim doi, sau chiar la cele mai mici. De asemenea, ma mai refer la fetele care se marita dupa cateva luni de relatie. Adevarat, din dragoste, stiu asta, stim cu toatele, nimeni nu contesta nimic. Dar de ce se grabesc sa aiba o familie cand nici de parinti nu s-au desprins bine? De ce se incapateaneaza sa se cufunde in probleme casnice cand mamele lor inca le mai spala si le mai calca hainele? De ce nu isi iau timpul necesar pentru a-si cunoaste iubitul din toate punctele de vedere si, mai presus de toate, pentru a-si da seama ce vor ele de la viata si de la iubire? De ce isi iau angajamente, serioase zic eu, cand de-abia isi asuma responsabilitatea pentru propriile persoane? De ce isi doresc o viata atat de serioasa la varsta cea mai jucausa? Probabil stiu raspunsurile, dar intrebarile tot imi rasar in minte.
Nu e ca si cum nu ma bucur pentru fetele de 20 de ani care si-au gasit sufletul pereche si care lucreaza cu extaz si maxima meticulozitate la planificarea fiecarui detaliu legat de nunta. Doar ca eu am luat de bun sfatul bunicii si al mamei care mi-au spus la unison sa ma marit mai tarziu, sa ma bucur de viata, sa ma cunosc mai intai pe mine, sa imi stabilesc un drum concret si de-abia cand acesta este bine pavat sa mi-l intersectez cu al altcuiva. Le-am crezut pe cuvant cand m-au atentionat ca la baza unei casatorii nu sta numai dragostea, ci mult respect, intelegere, ajutor reciproc si alte valori la care o copila care spune "da!" la varsta mea nu le poate intelege adevaratul sens.
Stiu ca bunicii nostri se casatoreau de tineri, stiu ca nici ai nostri parinti nu sunt prea departe. Sunt de acord cu ideea ca dragostea nu are varsta si ca, uneori, e mai bine sa nu astepte. Si mai sunt constienta ca poate e frumos sa iti gasesti sufletul pereche cat mai repede cu putinta si sa pasiti impreuna in viata de la un capat la altul al ei. Doar ca nu vad graba. Love is patient - recunoasteti ideea? Mainile se pot tine strans si fara verighete, pentru ca le leaga ceva mult mai puternic decat o hartie, niste haine elegante si doua inele. Parerea mea.

0 comentarii :

Trimiteți un comentariu