Taraba cu ciocolata

Am vazut-o intr-o zi in timp ce dadeam sa intru in Carrefour-ul de la Gorjului pentru varii cumparaturi. Mi-a atras atentia de la o posta, doar e ciocolata si am un radar senzational pentru orice intra in aceasta categorie, asa ca ma opresc sa inspectez zona.
De vanzare se ocupau 2 baieti la vreo 20 si ceva de ani. Ranjeau in stanga si in dreapta mai ales clientelor mega incantate, satifacuti de reactiile starnite. Ce e drept, aveau numai marfa buna - ciocolata Milka de toate sortimentele posibile si bomboane de Craciun cu tot felul de arome - si oferte tentante: "Poftiti doamna, una la 4 lei, trei la 10 lei! Iesiti ieftin!". Ma apropii hotarata de produse, cu  atitudinea unui om de PR: neincrezatoare in aparente. Cu suspiciune si pregatita sa identific ceva in neregula, verific toate preturile, verific termenele de valabilitate. Parea sa fie in regula. Dar cand unul dintre vanzatori se apropie de mine zambitor si ma intreaba cu ce ma poate ajuta, sigur pe el ca a identificat in persoana mea un potential client, in loc sa cer 3 ciocolate, altceva imi iese pe gura:
- Cine v-a lasat sa va amenajati taraba aici?
Vanzatorul s-a albit la fata, apoi mi-am dat seama de tonul meu si de intrebare si incerc s-o dreg cumva.
- Adica...au mai fost si altii care au incercat sa isi amenajeze tarabe aici si i-a zburat politia imediat. Si voi stati exact in fata Carrefour-ului...
Vanzatorul de-abia gaseste putere sa scoata cateva cuvinte.
-A-avem licenta sa...stiti.Vreti..daca vreti...ba, scoate licenta (se adreseaza celuilalt, care percuteaza imediat). Vi-o aratam sa stiti, o avem...
Si ii vad pe amandoi cum incep sa scotoceasca prin pungi. Nu prea mandra de efectul creat, le spun ca nu e treaba mea si ca n-am nici o problema, apoi ma fac disparuta. Dar cu gandul la sortimentele ciocolatei Milka.
Dupa 2 zile ajung din nou in zona respectiva. Baietii fac ochii mari si parca se cearta din priviri cum care sa vina sa ma serveasca. Inspectam si acum, doar ca de data asta observ ciocolate care nu se gasesc asa usor pe piata, cum ar fi Milka cu biscuiti Oreo sau Milka cu biscuiti de la Lu. Cer una, zambesc si urc in masina in care iubitul meu ma astepta. Ciocolata cu biscuiti Oreo a fost devorata in cateva minute. Tot ce pot spune: delicioasa!

Dupa-amiaza aceasta:
- Aaah, te-ai intors! (ranjeste cu gura pana la urechi)
- Da...
- Cum asa? A fost buna ciocolata?
- Da, daca nu eram nu ma intorceam. Da- mi doua cu biscuiti, te rog.
- Ia 3 la 10 lei, iesi mai ieftin.
- Nu si silueta mea.
- Daca vrei, iei 2 si pe a treia ti-o pastram noi pentru mine (si rade)
- Neah, raman la 2, nu ma pot controla.

Maine am sa ma intorc pentru un set de trei, acum imi pare rau ca nu l-am luat. Va recomand din suflet si din propria experienta de ahtiata dupa ciocolata: mergeti la taraba din fata magazinului Carrefour de la Gorjului! O sa gasiti ciocolate Milka foarte bune, sortimente pe care ori nu le gasiti pe piata deloc, ori foarte rar. Sigur va vor placea! - Produse garantate de Choco Follie -  :).


0 comentarii :

Trimiteți un comentariu